Noul ministru al Apărării, Victor Gaiciuc, este general de brigadă în rezervă şi a făcut parte din aparatul preşedintelui Igor Dodon, fiind consilier în domeniul apărării şi securităţii naţionale, transmite 24h.md.

Victor Gaiciuc a devenit consilier prezidenţial în luna august a acestui an. S-a născut în 1957 în satul Pepeni din raionul Sîngerei. A absolvit Școala superioară militară de aviație din Harkov, Ucraina, în 1978. Ulterior, a studiat la Academia Militar-Politică din Moscova şi a obţinut titlul de doctor în istorie. În anul 1997 a urmat cursuri la Colegiul NATO din Roma, Italia.

A fost pilot şi comandant de patrulă, locțiitor de comandant de escadron al regimentului de aviație în districtele militare sovietice Zabaikalie și Belarus.

A revenit în Moldova în anul 1993 şi a fost numit în funcția de șef al Secției pentru pregătire umanitară a Direcției Instruire a Ministerului Apărării al Republicii Moldova.

În 1997 este numit viceministru al Apărării, iar în aprilie 1999 a fost revocat din această funcţie. Până în anul 2000 a îndeplinit funcția de comisar în Departamentul Militar Administrativ al Ministerului Apărării al Republicii Moldova. În aprilie 2000 este numit din nou în funcția de viceministru al Apărării, fiind responsabil pentru cooperarea internațională.

În aprilie 2001, Victor Gaiciuc este numit în funcția de ministru al Apărării în Guvernul Vasile Tarlev.

În anul 2005, a devenit Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Belgiei. Doi ani mai târziu, președintele de atunci, Vladimir Voronin, i-a oferit Ordinul “Serviciul Patriei” pentru merite în asigurarea capacității de apărare a statului. Din 2012 este Președintele Uniunii Ofițerilor din Republicii Moldova.

La alegerile parlamentare din februarie 2019 s-a regăsit în lista candidaților PSRM și a devenit deputat în Parlamentul Republicii Moldova, dar a renunţat la mandatul de legislator în luna septembrie, după ce a fost numit consilier al preşedintelui Igor Dodon.