Un număr record de persoane au donat sânge ieri,  cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, informează 24h.MD, cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Sănătății.

Astfel, în punctele de colectare a sângelui, amplasate în toate sectoarele mun. Chișinău, la Bălți și la Cahul, au fost recoltate 1924 de unități de sânge, comparativ cu 1826 de unități donate anul trecut. Totodată, în perioada 01-14 iunie, pe întreaga durată a decadei de promovare a donării voluntare de sânge, au fost colectate 4900 de unităţi de produse sanguine.

Cei mai activi s-au dovedit a fi donatorii din zona centru, unde au fost colectate 1185 de unități de sânge, ceea ce repezintă 61,6%, inclusiv 836 unități, de la donatorii mun. Chișinău. Din unitățile de sânge recoltate ieri, 23,5% sau 453 de unități au fost oferite voluntar de către donatorii din zona de nord a țării, iar 14,9% sau 286 unități de sânge din zona de sud a țării.

Cu această ocazie, Ministerul Sănătății și Centrul Național de Transfuzie a Sângelui aduc sincere mulţumiri pentru încredere, susţinere, implicare și gestul mărinimos de caritate.

Precizăm că stocul de produse sanguine urmează să fie procesat, supus examenului de laborator și stocat în echipamente frigorifice specializate. Sângele donat va asigura asistența hemotransfuzională pentru bolnavii care vor avea nevoie de ajutor pe parcursul a cel puțin 30 de zile.

În Republica Moldova necesităţile terapiei hemotransfuzionale sunt acoperite integral. În ultimii 11 ani, numărul donărilor voluntare de sânge s-a majorat de 15 ori. Anual, sunt colectate circa 80 mii de donări, care oferă o șansă la viață pentru aproximativ 130 mii de pacienți.