Doi tineri cu vârstele de 17 ani şi respectiv 23 ani, originari din raioanele Teleneşti şi Orhei, sunt cercetaţi penal pentru că ar fi pătruns tainic într-o grădiniţă de copii din sectorul Botanica, de unde au sustras un safeu cu bani în sumă de 65 000 lei şi două laptopuri în sumă de 10 000 lei.

Potrivit poliției, incidentul a avut loc la finele anului precedent, când un angajat a observat geamul deschis de la al doilea etaj. Respectiv a alertat poliţiştii, care au iniţiat acţiuni de investigaţii în acest sens, iar expertul criminalist prezent la locul faptei a depistat urme de forţare a geamului din termopan.

Astfel poliţiştii au acumulat probe suficiente şi informaţii operative, care ar demonstra vinovăţia acestora în instanţa de judecată, întrucât cele două laptopuri au fost găsite la nişte indivizi, cărora le-ar fi vândut imediat după furt. De asemenea sunt demarate investigaţii, privind destinaţia banilor din safeu.

În prezent a fost reţinut pe un termen de 72 de ore doar bănutiul de 23 ani, întrucât al doilea n-a atins vârsta majoratului.Bănuiţii riscă o pedeapsă cu  închisoare de la 2 până la 6 ani.