Mii de persoane îmbrăcate în negru au manifestat sâmbătă în fața Parlamentului din Polonia împotriva unei legi are interzice avortul în această țară condusă de dreapta conservatoare catolică și a cărei legislație era deja printre cele mai restrictive din Europa, scrie Agerpres, citând agenția franceză AFP.

Săptămâna trecută, propunerea de inițiativă cetățenească depusă de comitetul ‘Stop Avortului’, care interzice întreruperea voluntară de sarcină cu o singură excepție extremă — atunci când viața femeii însărcinate este în mare pericol—, a fost trimisă Comisiei pentru justiție și drepturile omului a Parlamentului polonez.

Sâmbătă, reuniți sub sloganul „Gata cu glumele!” la apelul comitetului „Salvăm Femeile”, manifestanții au afișat steaguri în negru și pancarte: „Stop fanaticilor de la putere”, „E nevoie de îngrijiri medicale, nu de cei de la Vatican”sau „Vrem medici, nu polițiști”.

Comitetul „Salvăm Femeile” a anunțat o strângere de semnături în favoarea unei inițiative legislative europene care să garanteze accesul la un avort legal, la educație sexuală și la contracepție.

Apărătorii dreptului la avort au lansat ideea unei greve a femeilor luni în Polonia, pe timpul căreia femeile să absenteze de la serviciu, să se îmbrace în negru și să participe la diverse manifestații în întreaga țară.

Versiunea actuală a proiectului dezbătut în Parlament prevede o pedeapsă care poate ajunge la cinci ani de închisoare atât pentru medici și alte persoane care iau parte la un avort, cât și pentru paciente, însă permite judecătorului să renunțe la a le sancționa pe acestea din urmă.

Clerul polonez, care sprijină principiul general de interdicție a avortului, s-a pronunțat de asemenea împotriva unei pedepse penale împotriva femeilor care fac întrerupere voluntară de sarcină.

Datând din 1993, legea actuală privind avortul în Polonia limitează întreruperea voluntară a sarcinii și nu o autorizează decât în trei cazuri: când există risc pentru viața și sănătatea mamei, când examinarea prenatală indică o gravă patologie ireversibilă la embrion sau când sarcina este rezultatul unui viol sau al unui incest.

În afara propunerii legislative care interzice întreruperea voluntară de sarcină, Parlamentul polonez a decis de asemenea să analizeze o propunere de lege care vizează limitarea practicii fecundării in vitro.

La inițiativa grupului Socialiștilor și Democraților, Parlamentul European va discuta miercuri despre situația femeilor din Polonia.