Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, susţine că armata sa a folosit doar o mică parte din potenţialul militar şi că „abia acum începe războiul din Ucraina”.

Declaraţia liderului de la Kremlin vine în contextul încetinirii ritmului ofensivei armatei ruse în Donbas. Experţii militari occidentali spun că, în prezent, armata rusă se regrupează şi se reface pentru a lansa asaltul decisiv asupra Ucrainei.

Kremlinul a calificat ca fiind absurde declaraţiile liderilor occidentali potrivit cărora Ucraina poate învinge Rusia în acest război.

„Preşedintele Putin doar a reamintit că nu poate exista comparaţie între forţele celor două ţări, iar potenţialul Rusiei este atât de mare încât doar o mică parte a fost folosită în operaţiunea militară specială”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.

Republica Belarus a transferat un aerodrom de lângă oraşul Gomel sub controlul total al Rusiei. Pe acesta au fost desfăşurate mai multe sisteme Iskander de lansare a rachetelor balistice tactice cu rază de acţiune de 500 de kilometri şi sisteme multiple S-400 de lansare a rachetelor pentru apărarea antiaeriană.

Vladimir Putin: „Nu există comparaţie între armata Rusiei şi cea a Ucrainei”

Armata rusă continuă să avanseze în Donbas şi să bombardeze poziţiile apărătorilor ucraineni.

„Unităţile ucrainene de aviaţie şi artilerie cu rachete continuă să provoace pierderi concentrărilor de forţe, echipamentelor militare şi depozitelor de muniţii ale ocupanţilor ruşi”, a precizat Oleksandr Ştupun, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Apărare din Ucraina.

Polonia şi Lituania promit să apere coridorul Suwalki, porţiunea de frontieră lungă de 70 de kilometri dintre Belarus şi enclava Kaliningrad, unde Rusia a concentrat importante forţe militare.

Aceste declaraţii vin după ce, la Summitul NATO de la Madrid desfăşurat săptămâna trecută, liderii Alianţei au dat asigurări că vor spori efectivele militare din această regiune, iar fostul ministru lituanian de Externe şi al Apărării a declarat că ţările occidentale ar trebui să ofere mai multe arme Ucrainei, după ce preşedintele rus a spus că acesta este doar începutul războiului.