Miercuri, în Republica Moldova a ajuns prima tranșă a creditului oferit de către Guvernul României, în valoare de 60 milioane de euro. Cu acest prilej, Prim-ministrul Pavel Filip a felictat membrii cabinetului Guvernului pentru munca pe care au depus pentru îndeplinirea acestui obiectiv, menționând că-i va mulțumi personal Premierului Cioloș pentru acest împrumut.

„Am avut nevoie de acest împrumut, dar pe deoparte eu vreau să-i dau o conotație, puțin alta. Nu este vorba doar de un suport financiar, este un exercițiu care dovedește că RM de la începutul anului și până acum, așa cum a fost concentrată pe reforme așa continue să meargă înainte. Toate angajamentele care au fost expuse de către noi la începutul acestui an, atunci în luna ianuarie când ne-am asumat responsabilitatea pentru această guvernare, au fost îndeplinite. Vorbesc aici și de măsurile care au fost convenite cu premierul Cioloș, la începutul anului, dar nu în ultimul rând și de foaia de parcurs care practic a fost realizată 90 la sută”, a declarat Pavel Filip.

Potrivit premierului, angajamentele rămase vor fi îndeplinite pe parcursul lunii septembrie, aceasta deoarece a fost nevoie de consultare cu FMI, societatea civilă și Consiliul Europei. Acesta și-a îndemnat colegii să depună și în continuare eforturi maxime pentru îndeplinirea tuturor angajamentelor asumate.

„Să ne concentrăm fiecare pe domeniul său de responsabilitate minesterial și să demonstrăm oamenilor, de fapt, că suntem cei care nu ne axăm pe populisme dar pe fapte reale”, a subliniat Filip.