PSD a obţinut 46,14% dintre voturile din ţară pentru Camera Deputaţilor, PNL 19,96%, USR 8,43%, UDMR 6,35%, ALDE 5,65%, PMP 5,06%, iar PRU 2,78%, potrivit datelor făcute publice de către BEC, informează Radio Chișinău.

La Senat scorurile sunt: PSD 46,33%, PNL 20,33%, USR 8,49%, UDMR 6,36%, ALDE 6,08%, PMP 5,33%, PRU 2,94%.

Rezultatele sunt valabile după centralizarea a aproximativ 6,8 milioane de voturi din cele 7.212.022 exprimate, scrie Mediafax.ro.

În Bucureşti la Camera Deputaţilor PSD are 38,46%, USR 25,01%, PNL 11,96%, PMP 7,17%, ALDE 6,17%, PRU 3,47%, UDMR 0,20%.

Cei din Capitală au optat la Senat pentru PSD 37,87%, USR 24,39%, PNL 12,77%, PMP 8,83%, ALDE 7,83%, PRU 3,51%, UDMR 0,23%.

În Bucureşti au fost centralizate aproape 700.000 de voturi. La ora 21.00, în Capitală prezenţa la vot a fost de 41,61%, însemnând un număr de 738.539 de alegători.

Cât priveşte diaspora, au fost numărate aproape 70.000 de voturi din cele peste 100.000 exprimate. Rezultatele pentru Camera Deputaţilor sunt: PNL 27,88%, USR 27,86%, PSD 11,26%, PMP 18,97%, PRU 4,20%, UDMR 3,24%, ALDE 3,15%. La Senat PNL are 27,69%, USR 27,44%, PMP 21,49%, PSD 11,30%, UDMR 3,13%, PRU 4,07%, ALDE 3,20%.

PSD a obţinut peste 50% în 20 de judeţe la Camera Deputaţilor şi în 22 de judeţe la Senat.

PNL se apropie de 40% doar în Sibiu, trecând de 30% în numai alte 3 judeţe – Alba, Arad, Călăraşi.

USR a obţinut peste 10% în judeţele Braşov, Cluj, Ilfov, Sibiu, Iaşi şi Timiş.

18.881.604 alegători erau înscrişi în Registrul electoral în ziua votului, 18.263.876 de cetăţeni fiind alegători cu domiciliul sau reşedinţa în ţară.