Deputații s-au întrunit astăzi, în ședință plenară pentru a vota proiectul de modificare a legii procuraturii, inițiat de Guvernul Sandu.

La ședința Parlamentului participă și președintele țării, Igor Dodon.

Șeful statului ține un discurs în fața demnitarilor.

“Vă încurajez să susțineți în Parlament subiectele care sunt în interesul cetățenilor noștri. E nevoie să fiți sinceri cu dvs, să votați așa precum simțiți, nu cum vi se spune”, a declarat Dodon.

Totodată, șeful statului a venit cu un apel pentru cei din PSRM și ACUM:

“Urmează o perioadă grea și încărcată. Vă îndemn pe toți să dați dovadă de maximă înțelepciune. Mi-aș dori ca partidele din coaliție să dea dovadă în campania electorală de un comportament democratic. Nu ne putem permite pauze electorale în activitatea noastră. Urmează un test pentru majoritatea parlamentară”, a mai menționat Igor Dodon.

De menționat că pe ordinea de zi a aleșilor poporului este doar un singur subiect – schimbarea procedurii de selectare a noului procuror general, care oferă un rol sporit Ministerului Justiției și diminuează rolul Consiliului Superior al Procurorilor.