Fostul ministrul al Justiției în Guvernul condus de Maia Sandu, ex-judecător la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, Stanislav Pavlovschi, a explicat într-un comentariu pe Facebook care sunt riscurile, dacă Parlamentul se va “autodizolva”, așa cum își dorește PAS și președintele Maia Sandu.

“Dizolvarea Parlamentului prin voința unui număr oarecare de deputați nu ar însemna “autodizolvare”. În teorie, autodizolvare ar însemna o soluție adoptată unanim de tot parlamentul, inclusiv supleanți. Orice alt fel de dizolvare ar însemna încetarea nestatutară a mandatelor celor care se exprimă împotriva acestei soluții. Și asta ar duce la încălcarea art.3 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale!”, a scris Pavlovschi.