Statele Unite comemorează miercuri 75 de ani de la atacul de la Pearl Harbor, care a declanșat intrarea țării în cel de-Al Doilea Război Mondial, relatează agenția DPA.

Sute de supraviețuitori ai atacului de la Pearl Harbor, veterani din Al Doilea Război Mondial și membri ai familiilor lor sunt la Honolulu (Hawaii) pentru a participa la o serie de evenimente dedicate comemorării.

Atacul surpriză a ucis 2.403 de americani și a lăsat Flota SUA din Pacific în ruine. Președintele Franklin Roosevelt a numit această dată o “o zi care va trăi în mintea oamenilor în infamie”, într-un discurs în fața Congresului, iar SUA au intrat într-un război ce a durat încă patru ani și jumătate.

Evenimentele de miercuri includ o ceremonie solemnă programată să înceapă chiar înainte de ora 8.00 (18.00 GMT), pentru a coincide cu momentul exact din 7 decembrie 1941 când avioanele de război japoneze au început să bombardeze navele marinei americane la Pearl Harbor și alte instalații militare în Hawaii.

Aproximativ 4.000 de persoane — printre care și 300 de veterani din Al Doilea Război Mondial — sunt așteptate să ia parte la ceremonia de miercuri dimineață.

Alte mii vor urmări evenimentul în direct de la monumentul dedicat memoriei victimelor atacului de la Pearl Harbor, la Waikiki Beach, transmis de asemenea pe internet.

Organizatorii au început să se pregătească pentru comemorare în urmă cu mai mult de un an, conștienți că aceasta va fi probabil ultima ocazie pentru a aduce un tribut la scară largă supraviețuitorilor de la Pearl Harbor și din Al Doilea Război Mondial.

La începutul acestei săptămâni, prim-ministrul Japoniei și-a anunțat planul de a vizita Pearl Harbor la finalul lunii. Shinzo Abe ar urma să se întâlnească cu președintele american în exercițiu Barack Obama la Pearl Harbor pe 27 decembrie.

Anunțul vizitei lui Abe la Pearl Harbor era așteptat după vizita istorică a lui Obama la Hiroshima în luna mai a acestui an.