Un învățător din cadrul unei instituții de învățământ din Ungheni, de 44 de ani, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind suspectat de acţiuni perverse față de copii.

Poliția, în comun cu Serviciul Informaţii şi Securitate, au instalat în perioada lunilor mai-iunie, curent, camere de supraveghere. În rezultat, s-a demonstrat că învățătorul, în cadrul orelor, a întreprins acţiuni perverse cel puţin faţă de doi băieţi de opt ani, exprimate prin atingeri indecente, precum şi alte acţiuni cu caracter sexual.

Totodată, învățătorul a întreținut, în incinta clasei de învăţământ a liceului, de mai multe ori, raporturi homosexuale şi alte raporturi în forme perverse cu mai mulţi bărbaţi, inclusiv cu un fost profesor al acestei instituţii de învăţământ.

În acest context, Ministerul Educației consideră ca fiind extrem de grav cazul înregistrat la instituția de învățământ respectivă.

Responsabilii de la ministerul Educației informează că au solicitat de urgență explicații de la „organul local de specialitate în domeniul învățământului, de la directorul instituției de învățământ, precum și de la ceilalți responsabili”.

„Cazul va fi monitorizat, iar Ministerul Educației va insista pe aplicarea sancțiunilor disciplinare. Persoana reținută este suspendată din funcție și dacă va fi găsită vinovată, va fi sancționată conform prevederilor Codului penal”, anunță ministerul.

Dacă persoana va fi găsită vinovată, riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani.