În perioada 8 – 14 mai 2017, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 393 467 traversări, dintre care un număr de 231 330 traversări ai cetățenilor R. Moldova, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 90 454 traversări, fiind semnalat un număr mai mare de autovehicule înmatriculate în străinătate – 47 428 traversări.

Pe parcursul săptămânii trecute, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 113 evenimente, cu documentarea a 122 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– o tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat;
– 45 de persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– șapte persoane au prezentat documente false și falsificate;
– nouă încălcări a regulilor de expoatare a vehiculelor;
– 27 de persoane au prezentat viniete nevalabile;
– 11 cetăţeni străini au încălcat regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 11 tentative de trafic ilicit de mărfuri;
– 11 persoane cercetate contravențional pentru încălcarea regulamentului circulației rutiere.

Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 101 de procese verbale înscrise, cu aplicarea amenzilor în sumă de 135 500 lei și încasarea amenzilor de 34 200 lei.

În decursul săptămânii precedente, 21 de cetăţeni străini, dar și 112 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova. Totodată, trei cetățeni moldoveni nu au avut acces de intrare în Federația Rusă, iar alți opt în Uniunea Europeană. Din UE au fost deportați doi conaționali.

Polițiștii de frontieră au avut 17 întrevederi cu reprezentanții autorităților de frontieră ale Ucrainei și României, în scopul schimbului de informații și de primire-predare a infractorilor.