Urmare a indicaţiei Prim-ministrului şi Ordinului ANSA nr. 363 din 25.11.2016 privind efectuarea controalelor la instituţiile de învățământ preşcolar, primar şi secundar, inclusiv la depozitele alimentare care livrează produse alimentare către instituţiile menţionate, STSA au efectuat controale la instituţiile educaţionale, în vederea verificării respectării Legislaţiei naţionale din domeniul siguranţei alimentelor, cu raportarea zilnică. În acelaşi ordin se conține indicaţia de a convoca şedinţe la nivel teritorial cu conducătorii instituţiilor de învățământ preşcolar, primar şi secundar privind respectarea legislaţiei naţionale din domeniul siguranţei alimentelor.

Raportată la numărul total de blocuri alimentare existente în instituțiile de învățământ (2417), atestăm următoarea situație: până la data de 09.12.2016, inclusiv au fost verificate 1 713 de blocuri alimentare, circa 71 % din totalul blocurilor alimentare existente, dintre care:

În urma inspecțiilor s-au constatat neconformităţi de ordin tehnic-sanitar , precum şi produse neconforme, cum ar fi:

Produse cu termenul expirat: amestec de grăsimi  – 8,0 kg (Hînceşti), crupe de mei – 1, 0 kg (Leova), ouă – 30 buc., ceai – 100 pachete (Drochia), lapte condensat 4 cutii – (Teleneşti), lapte pasteurizat – 7,0 l, ulei de floarea soarelui – 5,0 l  (Ungheni), fasole – 9,0 kg, brînză de vaci –1,0kg, smântână – 1,0 kg, lapte pasteurizat – 23,0 l (Leova), pîine – 3 buc., paste făinoase 1,0 kg, orez – 1,0 kg, fructe uscate – 5,0 kg (Călărași).

Produse fără acte ce confirmă calitatea şi inofensivitatea : mere, carne de vită (Sîngerei, Teleneşti), produs de brânză, peşte, carne, unt, lapte şi produse lactate (Ştefan Vodă, Ungheni), paste făinoase (Călăraşi), mazăre verde, magiun de mere (Nisporeni), piept de găină congelat, piept de pui congelat cu marinade (Sîngerei), dovleac, stafide (Chișinău), lapte (Orhei), fructe, legume (Soroca), carne de bovină – 7,0 kg (Florești).

Produse nemarcate: peşte congelat, pulpe congelate, carne de vită, caşcaval (Sîngerei,  Ungheni), carne de porcină, carne de vită, produse din carne, produs de brânză (Ştefan Vodă), prune uscate – 2,0 kg, stafide – 0,4 kg, paste făinoase „Spicuşor” – 3,3 kg (Călăraşi), ouă – certificatul nu corespunde cu marcajul imprimat pe ou (Ungheni).

Alimente din lista produselor interzise în alimentaţia copiilor la şcoli şi grădiniţe – amestec de grăsimi (Hînceşti, Ungheni), lapte condensat (Ştefan Vodă, Teleneşti), mici – 6,0 kg, pîrjoale – 3,0 kg, perişoare – 4,0 kg (Drochia), biscuiţi şi bomboane cu valoare energetică depăşită (Ungheni, Călărași – 1 cutie), amestec de grăsimi  vegetale (Călărași).

Produse alimentare pentru care nu se respectă procedura de congelare-decongelare: produsele din peşte şi carne  (Ştefan Vodă, Călărași), fileu de pasăre – 3,9 kg, pulpe de pasăre – 6,7 kg, carne de pasăre – 6,7 kg, aripi de pasăre – 14,450 kg (Nisporeni). Totodată, au fost depistate cazuri de congelare a laptelui de consum (Sîngerei).

De asemenea, în urma inspecţiilor s-a constatat cazuri de transportare a produselor alimentare cu unităţi de transport neautorizate sanitar-veterinar (Ungheni).

Produsele neconforme  au fost retrase din consum, cele cu termen expirat au fost supuse denaturării. De asemenea au fost întocmite prescripții pentru înlăturarea neconformităților depistate și procese verbale de contravenţie.