Preşedintele american Barack Obama face campanie astăzi, pentru prima oară, alături de Hillary Clinton, cu speranţa să o ajute pe candidata democrată să obţină un avantaj decisiv în faţa rivalului său republican Donald Trump în cursa pentru Casa Albă.

Cei doi foşti concurenţi democraţi în 2008 se vor prezenta împreună la un miting în Charlotte, în Carolina de Nord, primul dintr-o serie de evenimente ce ar urma să-i mobilizeze pe alegători în favoarea fostei Primei Doamne şi ex-secretar de stat, în special pe cei care fac parte din minorităţile care îi rămân foarte ataşate lui Barack Obama.

Hillary Clinton urmează să-şi relanseze campania, după ce fusese audiată de poliţia federală FBI sâmbătă, peste trei ore, în cadrul anchetei despre modul în care a utilizat un e-mail şi un server private în timp ce se afla la conducerea diplomaţiei americane.

Sprijinul lui Barack Obama s-ar putea dovedi mai mult decât util pentru democrată, pentru că, chiar dacă cvasitotalitatea sondajelor naţionale o declară ca învingătoare în faţa lui Donald Trump în 8 noiembrie, distanţa dintre ei se micşorează în ultimele săptămâni.

Ultimul sondaj NBC News/Wall Street Journal acordă chiar un larg avantaj (41% faţă de 25%) lui Donald Trump în materie de onestitate şi de fiabilitate.

În Carolina de Nord, unde Barack Obama şi Hillary Clinton fac campanie marţi, preşedintele american rămâne popular şi ar putea chiar să atragă electoratul de culoare în acest swing state, unul dintre aceste state considerate cruciale pentru că pot bascula spre partea republicană sau democrată.

De menționat este că Donald Trump intenţionează să riposteze şi urmează să se exprime marţi seara în cursul unui miting la Raleigh, în acelaşi stat din Carolina de Nord.