Românii și moldovenii care dețin cetățenie română ar putea călători în Canada fără viză. În acest context, ministrul canadian pentru Imigraţie va efectua săptămâna viitoare o vizită oficială la Bruxelles, transmite 24h.MD.

Anularea regimului de vize impus României şi Bulgariei este importantă pentru a deschide drumul către ratificarea acordului de liber-schimb între UE-Canada. În caz contrar, România şi Bulgaria ar putea vota împotriva Acordului economic şi comercial complet cu Canada (CETA), care urmează să fie aprobat în luna octombrie.

În acest context, Canada trebuie să acţioneze sau riscă blocarea acestui acord prin veto-ul statelor care nu vor ca cetăţenii lor să fie trataţi precum cetăţeni UE de rangul doi.

Amintim că, în aprilie, UE a acordat Canadei şi Statelor Unite încă trei luni pentru a aplica regimul de reciprocitate al vizelor: ţările ale căror cetăţeni nu au nevoie de vize UE, trebuie, în schimb, să permită călătoriile fără vize pentru toţi cetăţenii UE. Canada solicită, în prezent, vize cetăţenilor români şi bulgari, în timp ce Statele Unite solicită vize cetăţenilor din cinci state membre UE.

Comisia Europeană se va întruni pe data de 13 iulie pentru a decidă să impună sau nu un regim de vize reciproce cetăţenilor canadieni şi americani.