Comisia Electorală Centrală a acreditat aproape două mii 500 de observatori, care vor monitoriza alegerile prezidențiale din 30 octombrie. Până acum, au fost acreditate 2.290 de persoane în calitate de observatori naționali și 188 de observatori internaționali.

Totodată, Asociația Promo-LEX a solicitat acceptul pentru 42 de persoane care vor să monitorizeze procesul electoral în secțiile de votare deschise peste hotare. Reprezentanții instituției au menționat că și-au propus să delege câte un observator în fiecare secție din afara țării. Numărul observatorilor nu este final.

Comisia Electorală Centrală va recepționa dosarele din partea instituțiilor interesate să monitorizeze modul în care se desfășoară scrutinul, până pe 22 octombrie. La alegerile prezidențiale concurează 12 candidați.