Poliția și procurorii au dat peste cap schema prin care un deținut urma să fie eliberat înainte de termen, cu bani primiți de la Renato Usatîi.

O schemă ilegală prin care liderul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, urma să-i transmită interlopului Vitalie Proca suma de aproximativ 12 mii euro, a fost dată peste cap de către oamenii legii. Banii erau destinați pentru eliberarea unui deținut înainte de termen. Poliția și procurorii au reținut intermediarul care a recunoscut că banii găsiți asupra sa provin de la Moscova, de la Usatîi.

„La 19 august 2017,  Direcția Operațiuni Speciale a Inspectoratului Național de Investigații sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au deconspirat o schemă ilegală de transmitere a mijloacelor bănești din Moscova, Federația Rusă, în Republica Moldova, destinată eliberării unui deținut din penitenciarul din țară. Astfel, ca urmare a efectuării măsurilor speciale de investigație și a perchezițiilor,  de către reprezentanții instituțiilor de drept a fost  ridicată suma de 10 mii de euro, de la unul dintre suspecții reținuți. Acesta a recunoscut că banii  au fost transmiși prin intermediul trenului, de la Renato Usatîi pentru Vitalie Proca”, se arată într-un comunicat al poliției.

Totodată, potrivit oamenilor legii, reținutul a recunoscut că a transmis anterior 1600 de dolari unei femei pe nume Venera, cu care s-a întâlnit în zona bisericii armenești din Chișinău. Este de menționat că mama fostei soții a interlopului Vitalie Proca se numește Venera Gasparean, care este și conducătoare diasporei armene din Moldova.

„Probele acumulate indică faptul că Renato Usatîi urma să-i transmită lui Vitalie Proca un ajutor financiar, în suma de 12 mii de euro, pentru eliberarea unui deținut din penitenciarul din Republica Moldova.

Usatîi a fost anterior anunțat în căutare internațională de către autoritățile din Moldova. Acesta este acuzat de comandarea asasinatului eșuat al bancherului Gherman Gorbunțul, stabilit în Marea Britanie. Autor al atacului a fost Vitalie Proca. Acesta din urmă a fost condamnat și își ispășește pedeapsa într-un penitenciar din România. Renato Usatîi a fugit din Moldova și se ascunde de justiție la Moscova.