Șefa Blocului alimentar din cadrul Spitalului de Psihiatrie din Bălți a fost reținută de ofițerii DGT „Nord” a CNA și procurorii anticorupție într-un caz de abuz de putere și delapidare a averii străine. Femeia este bănuită că, împreună cu persoane din cadrul aceleiași instituții, ar fi organizat şi efectuat calcularea mărită a salariilor angajaților săi, iar la finele fiecărei luni, i-ar fi obligat să restituie, în numerar, o parte din banii primiți. Urmează ca o inspecție financiară  să stabilească prejudiciul cauzat.
Funcţionara mai este bănuită că, împreună cu o subalternă, ar fi sustras produse alimentare, destinate bolnavilor, după care le-ar fi vândut. Este vorba despre carne, brânzeturi, crupe, ouă, margarină, dar şi produse de igienă. Ofițerii CNA au efectuat percheziții atât la Spitalul de psihiatrie, cât şi la domiciliul unor suspecţi. În urma acestora, au fost ridicate mijloace bănești în sumă de peste 11 000 de Euro, circa 2 000 de dolari SUA, 25 000 de lei, produse alimentare, detergenți, dar şi documente contabile şi înscrisuri de ciornă.
În prezent, funcţionara este reținută pe un termen de 72 de ore, iar pe acest caz a fost pornită o cauză penală privind delapidarea averii străine și abuz de putere/serviciu.  Dacă va fi găsită vinovată, ea riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 2350 unități convenționale, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 10 ani.
Conducerea urmăririi penale este în gestiunea Serviciului „Nord” al Procuraturii Anticorupție. Acţiunile de urmărire penală în acest caz continuă pentru stabilirea întregului cerc de suspecţi.