Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a discutat cu conducerea Camerei de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova aspectele organizării și desfășurării, în perioada 1 – 5 februarie curent, la CIE ”Moldexpo”, a celei de-a XVI-a ediții a Expoziției Naționale ”Fabricat în Moldova”.

În cadrul dialogului, președintele CCI, Sergiu Harea, a menționat că la ediția din anul curent, care se desfășoară sub sloganul ”Prin calitate spre competitivitate”, vor participa peste 350 de agenți economici din țară, care activează în industria alimentară, ușoară, a mobilei, ramura vitivinicolă și alte domenii.

Printre aceștia ”Bucuria”, ”Franzeluța”, ”Ionel”, ”Floarea Soarelui”, ”Viorica-Cosmetic”, etc.  La ediția din anul curent vor fi prezentate 15 standuri colective ale raioanelor țării, UTA Găgăuzia și regiunii Transnistrene.

Potrivit lui Sergiu Harea, pe lângă standurile agenților economici și a instituțiilor de stat, care oferă suport antreprenorilor în promovarea mărfurilor sale în țară sau peste hotare (MIEPO, ODIMM, AGEPI, CNAS, ANOFM, etc.), în premieră, la expoziția din 2017, cu un stand reprezentativ, va participa Asociația Producătorilor din industria ușoară, care întrunește peste 25 de membri.

În urma expunerii agenților economici din Republica Moldova, în noiembrie 2016,  a produselor sale  la expoziția din Iași, România, anul curent, în cadrul ”Fabricat în Moldova”, vor fi expuse firmele românești sub genericul ”Fabricat la Iași”.

Agenda expoziției mai include și un amplu program de afaceri, care presupune organizarea a 4 forumuri de afaceri – moldo-rus; moldo-român; moldo-belarus și moldo-austriac, precum și 7 seminare și 2 mese rotunde, cu participarea mediului de afaceri atât din Republica Moldova, cât și de peste hotare.