Inspectoratul General al Poliției s-a autosesizat pe marginea declarațiilor făcute în presă de jurnalista Natalia Morari, prin care aceasta anunță că ar fi primit anumite amenințări.

Potrivit unui comunicat al instituției, forțele de ordine vor întreprinde acțiuni de investigare a faptelor declarate, urmând sa fie verificate autenticitatea acestor presupuse amenințări și eventuala lor proveniență, după care să fie întreprinse și alte măsuri, în funcție de rezultatele investigațiilor.

Precizăm că pentru a fi declanșată urmărirea penală este necesar ca, în conformitate cu legislația, să fie depusă o plângere din partea victimei.