Acțiunile de luni, 11 februarie, organizate de Partidul Socialiștilor la comanda lui Igor Dodon, din fața Comisiei Electorale Centrale reprezintă o presiune directă și ilegală asupra unei instituții de stat, a comentat liderul Partidului Politic ȘOR, Ilan Șor. El a explicat că de fapt, prin asemenea acțiuni, Dodon încearcă să-și justifice înfrângerea la alegerile parlamentare, în fața creditorilor care i-au oferit bani și susținere politică.

Protestul organizat de PSRM a fost de fapt o comandă a lui Igor Dodon, nemulțumit de faptul că CEC a încercat să pună capăt fărădelegilor comise de PSRM și șeful statului în campania electorală. „Cu ce s-a făcut vinovată CEC în opinia lui Dodon? Pentru că a reacționat la demersul lui Partidului ȘOR și a stopat fărădelegile lui Dodon? Pentru că a întors cursul campaniei într-un făgaș legal și că a stopat utilizarea resurselor administrative în campanie?”, a întrebat Ilan Șor.

El a comentat protestul PSRM/Dodon drept presiuni ilegale asupra acestei instituții. „Calificăm ca o presiune directă a primei persoane în stat în activitatea unei instituții independente”, a declarat Ilan Șor.

Ilan Șor a menționat că Partidul Socialiștilor, a cărui singur program electoral este susținerea președintelui și Igor Dodon, nu au făcut nimic pentru țară. Din care cauză, PSRM/Dodon vor pierde alegerile. Iar acum, „liderul neformal” al PSRM încearcă să justifice această înfrângere în fața creditorilor săi financiari și politici. „Înțelegem foarte bine că, din păcate, Dodon a făcut promisiuni politice pe care nu le poate îndeplini. Pentru aceasta a luat avansuri politice și financiare mari și acum încearcă să se justifice, dar nu-i reușește”, a precizat Ilan Șor.

Politicianul a arătat că Igor Dodon nu a făcut nimic pentru oameni în cei aproape doi ani și jumătate de mandat. „Numiți-mi măcar un contract investițional, o acțiune concretă pe care a făcut-o pentru țară. Singurul lucru pe care l-a realizat este că și-a făcut reparație în oficiu (președinție). Dar nu se știe cât ne va costa pe noi această reparație”, a menționat Ilan Șor.

El s-a referit și la așa-numita amnistie migrațională promovată de PSRM și Dodon. „Amnistie, de parcă cetățenii ar fi criminali. Iar o concetățeană a născut într-o închisoare din Rusia. Iată cât de influent și cum se ține de cuvânt președintele nostru”, a arătat Ilan Șor.

Pentru a demonstra cât de „influent” este Dodon, Ilan Șor a amintit despre nenumăratele suspendări ale acestuia din funcție. „Dodon a fost deja de vreo 9 ori președinte suspendat-repus în funcție, încolo-încoace, încolo-încoace, încolo-încoace. Iată ce avem un „Mnogorazovyi Dodon””, a amintit Ilan Șor.

Amintim că în urma unei sesizări depuse de Partidul Politic ȘOR, Comisia Electorală Centrală l-a atenționat vineri, 8 februarie, pe președintele Igor Dodon în privința inadmisibilității implicării sale în campania electorale în favoarea unui concurent electoral (PSRM) și a avertizat PSRM pentru utilizarea resurselor administrative ale președinției în campania electorală.

sursa:telegraph.md

Briefing de presă susținut de Președintele Partidului Politic „ȘOR”, Ilan Șor, cu tema „Argumente în plus că PSRM trebuie exclus din cursa electorală”

Briefing de presă susținut de Președintele Partidului Politic „ȘOR”, Ilan Șor, cu tema „Argumente în plus că PSRM trebuie exclus din cursa electorală”

Опубликовано Privesc.Eu Moldova Понедельник, 11 февраля 2019 г.