Ofiţerii de investigare a fraudelor economice ai sectorului Buiucani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au descoperit grave încălcări în activitatea a două magazine alimentare, unde erau comercializate ilegal băuturi alcoolice de o provenienţă dubioasă, precum şi condiţii antisanitare în care erau păstrate produsele alimentare.

În urma cercetărilor întreprinse la faţa locului poliţiştii au depistat marfă fără acte de provenienţă, registre cu înscrisuri de ciornă, persoane angajate neoficial, precum şi mijloace financiare necontabilizate. Astfel, urmează a fi sesizate instituţiile competente din domeniul alimentaţiei publice şi de ordin economic, pentru luare de atitudine în privinţa factorilor de decizie.

Acţiunile poliţiştilor au avut loc în cadrul planurilor de relevare, documentare şi combatere a circuitului ilegal a băuturilor alcoolice, produselor conrafăcute, precum şi asigurarea măsurilor de protejare a consumatorilor şi producătorilor autohtoni.

În temeiul probelor documentate şi ridicate de la faţa locului poliţiştii urmează să aplice sancţiuni persoanelor cu funcţie de răspundere din cadrul întreprinderilor, în mărime de până la 15 000 lei.

Poliţia Capitalei desfăşoară acţiuni de acest gen pe tot teritoriul administrativ, iar agenţii economici sunt avertizaţi să respecte cu stricteţe legislaţia în vigoare.