Premierul Pavel Filip s-a întâlnit cu Federica Mogherini, Vicepreşedinte al Comisiei Europene, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, la New York, în marja lucrărilor ONU și a vizat progresul european al Moldovei, transmite 24h.MD.

Astfel, în cadrul întrevederii, Pavel Filip a reiterat determinarea Guvernului pentru asigurarea aplicării reformelor iniţiate.

De asemenea, premierul a  informat despre îndeplinirea a peste 90% din prevederile incluse în Foaia de parcurs privind agenda de reforme și eforturile depuse pentru punerea în aplicare a acestui document. Un rol important în acest sens îi va reveni noii Agende de Asociere cu UE, care se află în proces de elaborare.

Totodată, Pavel Filip a exprimat recunoștință pentru sprijinul acordat de UE și personal de doamna Federica Mogherini, în vederea consolidării şi extinderii cooperării cu Republica Moldova în contextul Politicii Europene de Securitate şi Apărare, dar şi a noii Strategii a UE privind politica externă şi securitatea.

Oficialii au discutat și despre importanța semnării de către Republica Moldova a Acordului cu FMI.

Mai mult decât atât, Federica Mogherini a menționat că îndeplinirea precondițiilor înaintate de FMI este importantă și pentru Uniunea Europeană, inclusiv din perspectiva reluării finanțării europene. În altă ordine de idei, oficialul european a îndemnat autoritățile Republicii Moldova să continue agenda de reforme, în special în domeniul justiției și cel bancar, și să asigure o desfășurare corectă și transparentă a alegerilor prezidențiale.