La Chisinau au răsunat romanțe. Ieri, a avut loc Gala Laureaților și Concertul de Gală în cadrul Festivalului-Concurs Internațional de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Argint”, ediția a XXV-ea, unde a fost prezent și primarul general Ion Ceban.

Potrivit primarului, festivalul este organizat de Primaria municipiului Chișinău în scopul valorificării şi revitalizării romanţei ca gen muzical, susținerea interpreţilor şi creatorilor de romanţă, popularizării creaţiilor de gen, semnate de autorii contemporani.

„În total, în cadrul evenimentului au fost interpretate 80 de romanțe. Participanții festivalului au fost acompaniați de Orchestrele de muzică populară „Folclor” și „Mugurel”. Câștigătorilor le-au fost oferite 11 premii bănești, 5 mențiuni, premii speciale si diplome de participare. În anul 2021 am majorat bugetul Direcției Cultură, în scopul revitalizării și promovării valorilor culturale în Chișinău”, a declarat Ceban.

Pentru anul viitor a fost triplat bugetul pentru acest domeniu foarte important. „Vom continua să promovăm cultura, marile personalități și tinerele talente pentru valorificarea patrimoniului nostru. Ei sunt cei care ne duc faima, scriu istorie și promovează cultura Țării. De datoria noastră este să îi susținem în tot ce fac”, a conchis edilul.