Şase membri ai unui grup criminal organizat au fost reţinuţi de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, de comun cu Inspectoratul Naţional de Investigaţie pentru o serie de crime excepţional de grave, comise încă acum zece ani.

Procurorii au constatat că, în anul 2008 membrii grupării criminale au comis o serie de crime grave în privinţa a trei locuitori ai satului Lucaşeuca, pe care i-au răpit, jefuit şi aplicat vătămări intenţionate grave a integrităţii corporale. La fel, aceştia mai sunt bănuiţi de omorul, pe 12 iunie 2006, a unui locuitor al oraşului Orhei, cadavrul acestuia nefiind depistat nici pînă în prezent.

De notat că, după comiterea crimelor, organele de drept au muşamalizat investigaţiile, pe un caz chiar fiind dispusă neînceperea urmăririi penale.

Recent însă, Procurorul General interimar a anulat ordonanţele de neîncepere a urmăririi penale şi a dispus pornirea urmăririi penale pentru tragerea la răspundere tuturor celor vinovaţi.

Procurorii le-au înaintat celor şase membri ai grupării criminale învinuirea, în privinţa acestora fiind eliberate mandate de arestare pentru 30 de zile. Aceştia au vîrstele cuprinse între 20 şi 40 de ani şi sunt locuitori ai raionului Orhei.

În prezent,  măsurile speciale de investigaţie şi acţiunile de urmărire penală continuă în vederea stabilirii tuturor participanţilor la comiterea infracţiunilor şi tragerii lor la răspundere penală.

De asemenea, Procurorul General interimar a dispus investigarea inclusiv a acţiunilor reprezentanţilor organelor de drept care, în virtutea atribuţiilor procesuale, au adoptat hotărîri contrare legii.