Liderul Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, afirmă că cei care răspândesc zvonuri despre faptul că el ar fi un „cardinal din umbră” al Moldovei, de fapt, nu-i cunosc activitatea și nu au ajuns să-l cunoască. Acesta susține că astfel de declarații îl fascinează și-l fac să se simtă ca într-un film cu mult suspans. Destăinuirea fost făcută într-un interviu acordat agenției ucrainene de presă UNN.

„Cred că depinde de imaginația celor care spun asta. Uneori și pentru mine e fascinant să urmăresc ce se spune despre mine, parcă aș fi într-un film cu mult suspans. Cei care promovează genul ăsta de retorică, în realitate sunt cei care cunosc foarte puține lucruri despre activitatea mea, sunt oameni care poate nici nu au avut ocazia sa mă întâlnească vreodată, sa înțeleagă în mod real cum gândesc și acționez, își formează opinia din povești, nu din acțiunile mele reale. Dar până la urmă oamenii au nevoie uneori și de astfel de exerciții de imaginație, unora le face viața mai interesantă și poate mai puțin plictisitoare”, a declarat Președintele PDM, Vlad Plahotniuc.