Noul ambasador al Cehiei în Republica Moldova, Zdenek Krejci, a efectuat miercuri o vizită de informare în Transnistria, unde a fost primit de ministrul interimar al Afacerilor Externe al autoproclamatei RMN, Vitali Ignatiev și de președintele Evgheni Şevciuk.

Ignatiev a menţionat „experienţa pozitivă a interacţiunii Transnistriei şi Cehiei în domeniul umanitar şi comercial-economic, inclusiv pe linia Universităţii din Transnistria şi a Camerei de Comerţ şi Industrie”.

„Transnistria este tradiţional deschisă pentru dialog privind direcţiile de cooperare cu perspectivă. În primul rând, este vorba despre domeniul cultural, social-umanitar, cooperarea în educaţie şi, evident, relaţiile comerciale, deoarece unui dintre principalii parteneri economic ai Transnistriei este Uniunea Europeană. Produsele noastre la mulţi parametri nu doar corespund criteriilor europene, dar şi sunt competitive pe piaţa UE”, consideră el.

Ignatiev s-a referit la situaţia din procesul de negocieri, cu accent pe rezultatele şedinţei ordinare în formatul „5+2″, desfăşurată pe 2-3 iunie la Berlin.

Ambasadorul Cehiei a fost primit şi de preşedintele Transnistriei, Evgheni Şevciuk, care a vorbit oaspetelui despre „starea actuală de lucruri în economie şi sectorul social al Transnistriei, în special despre riscurile şi provocările înfruntate de republică în condiţii de instabilitate economică în regiune”.