În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

– patru persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– două persoane au prezentat documente falsificate;
– un cetățean străin a încălcat termenul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
– doi șoferi au încălcat regulile de exploatare a vehiculelor;
– patru încălcări privind regulile de folosire a vinietelor;
– trei persoane aflate în conflict cu legea și un mijloc de transport pus la consemn au fost reținute, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale.

La un cetățean al R. Moldova nu i-a fost permisă intrarea în Uniunea Europeană, iar un conațional a fost deportat din UE.

Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, fluxul de persoane a constituit 42 036 traversări persoane, dintre care 22 256 înregistrate pe sensul de intrare în R. Moldova. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 9 988 traversări, fiind semnalat un număr mai mare de autovehicule înmatriculate în străinătate – 5 532 traversări.