Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) își propune să creeze o asociație a primarilor și consilierilor, aleși în urma scrutinului din 20 octombrie și în turul doi din 3 noiembrie. Decizia a fost luată la ședința Consiliului Politic Național al formațiunii, în cadrul căreia a fost făcută o analiză a modului în care s-au desfășurat alegerile locale și procesul de constituire a structurilor administrației publice locale, transmite IPN.

„Platforma Demnitate și Adevăr consideră starea actuală a finanțelor publice locale și nivelul de descentralizare drept lamentabilă și condamnă tentativele guvernării PSRM-PDM de a păstra actualul model hipercentralizat al statului. Republica Moldova este codașă la capitolul autonomiei locale cu numai 12% venituri proprii în bugetele locale față de 34,4% indicatorul mediu în UE”, a spus liderul PPDA, Andrei Năstase, în cadrul unei conferințe de presă, după ședința Consiliului.

Potrivit lui, autoritățile locale au obligația de a îndeplini 22 de funcții prevăzute de legislația existentă pentru care nu au nici resurse, nici capacități efective. „Noi, Platforma Demnitate și Adevăr, vom fi principalul avocat al descentralizării și autonomiei locale în Republica Moldova, vom munci și ne vom bate pentru ca orașele și comunele noastre să se poată dezvolta și autoadministra mai bine și cu demnitate. Platforma Demnitate și Adevăr  garantează sprijinul său proiectelor de dezvoltare și continuare a înfrățirilor firești, organice, practice, cu alte colectivități locale din România, dar și din Europa”, a afirmat Andrei Năstase.

Potrivit liderului PPDA, Consiliul Politic Național a trasat pentru deputații delegați de formațiune în Parlament „sarcini clare în vederea păstrării unei coeziuni democratice”, pentru a elabora, adopta și promova legi de care cetățenii țării. „Printre prioritățile legislative se numără continuării investigării furtului miliardelor și controlului parlamentar asupra recuperării acestor bani. Este vorba și despre continuarea neabătută a reformei justiției, curățarea sistemului de elemente infracționale, atât în Procuratură, cât și în sistemul judecătoresc”, a spus el. Alte priorități țin de promovarea politicilor care să asigure mai multe beneficii sociale, susținerea producătorilor autohtoni, precum și demonopolizarea economiei.

„Platforma Demnitate și Adevăr, în urma dezbaterilor consistente de astăzi, pornește pe calea unei necesare reforme interne de partid, o decizie matură, responsabilă, care va da rezultate în timpul cel mai apropiat. Scopul reformei pe care o anunțăm astăzi e de a îmbunătăți mecanismele de planificare strategică, organizare și coordonare, comunicare și interacțiune cu cetățenii și aderenții noștri teritoriali. Ca un organism viu, orice partid trebuie să evolueze, astfel încât funcțiile sale vitale să corespundă exigențelor tot mai mari”, a mai spus Andrei Năstase.

Sâmbătă și conducerea Partidului Acțiune și Solidaritate s-a întrunit cu primarii și reprezentanții consilierilor raionali aleși din partea PAS. S-a discutat despre situația politică din țară și despre susținerea pentru aleșii locali, inclusiv cu ajutorul partenerilor externi. „Suntem mai hotărâți ca niciodată să livrăm oamenilor condiții mai bune de viață și să le restabilim speranța”, se menționează într-o scurtă postare a PAS pe rețele de socializare.