Prin sentinţa Judecătoriei Botanica, conducătorului auto, care în toamna anului trecut a accidentat mortal două tinere, a fost condamnat la 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport  timp de 5 ani, comunică 24h.MD cu referire la Serviciul de presă al Procuraturii Generale.

În acest context, procurorii consideră această sentinţă ilegală şi anunţă că o vor contesta, solicitând o pedeapsă mai aspră pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei, care a cauzat decesul a două persoane (art.264 alin.(5) Cod penal).

Accidentul a avut loc la 22 noiembrie anul trecut, în sectorul Botanica al capitalei. Deplasîndu-se la volanul unui automobil de model „Mercedes Benz C220” pe bd.Decebal, inculpatul a depăşit esenţial limitele vitezei regulamentare şi a efectuat manevre interzise de depăşire a altor autovehicule, tamponînd mortal două tinere (20 ani) care traversau strada. Impactul a fost atât de violent, încît una dintre victime a decedat pe loc, iar cealaltă s-a stins peste câteva ore la Institutul Mamei şi Copilului.

Deoarece conducătorul auto s-a dovedit a fi ruda unui fost şef de la Poliţia Rutieră din municipiul Chişinău, procurorii au retras cauza penală din gestiunea poliţiei pentru a asigura obiectivitatea investigaţiilor.

Astfel, procurorii au întreprins toate acţiunile necesare pentru a investiga operativ şi obiectiv acest caz, iar expertizele, dispuse de procurori, au concluzionat că în momentul impactului, inculpatul conducea cu o viteză de 119 km/h.

De asemenea, procurorii au mai stabilit că, în decursul ultimilor ani, acesta a comis o serie de contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere prevăzute de Codul Contravenţional, inclusiv depăşirea vitezei de circulaţie stabilită de Regulamentul Circulaţiei Rutiere, accidente rutiere, etc., fiind sancţionat contravenţional pentru încălcările admise în domeniul circulaţiei rutiere, acumulînd 26 puncte de penalizare.

Până la pronunţarea verdictului, inculpatul, în vârstă de 26 de ani, s-a aflat în stare de arest preventiv, iar fiind audiat de procurori şi-a recunoscut vina.