În seara zilei de 25 iulie, poliţiştii sectorului Râşcani ai Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au înregistrat informaţia 903, precum că de pe strada Albişoara a fost preluat de către medici, un bărbat în vârstă de 53 ani, cu plagă penetrantă aplicată în regiunea inimii. Respectiv, au fost iniţiate acţiuni speciale de investigaţii pentru a stabili toate circumstanţele în care a avut loc incidentul.

Victima s-a dovedit a fi fără loc permanent de trai şi periodic înopta la o construcţie nefinisată de pe strada Albişoara. Astfel, în seara incidentului, ar fi servit băuturi alcoolice cu alţi doi bărbaţi, iscându-se ulterior un conflict între ei. Respectiv, unul dintre agresori ar fi scos un cuţit de buzunar şi i-ar fi aplicat victimei o lovitură în regiunea toracelui, după care a fugit într-o direcţie necunoscută.

Potrivit poliției, individul a fost reţinut a doua zi după incident, fiind încătuşat pe o stradă din Capitală, în timp ce ar fi intenţionat să fugă în regiunea transnistreană, de unde este originar. El are 60 ani, anterior judecat pentru crime grave, fiind reţinut pe un termen de 72 de ore. Preliminar, bănuitul şi-ar fi recunoscut acţiunile criminale şi este cercetat penal pentru tentativă de omor. El riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 10 ani până la 15 ani.