În perioada 12 iunie – 18 iunie 2017, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 404,6 mln lei, fiind perfectate per total 9 183 de declarații vamale.

La capitolul combaterea fraudelor vamale, în perioada de referință, au fost relevate 34 de tentative de încălcare a legislației vamale, care sunt cercetate de către subdiviziunile specializate ale Serviciului Vamal în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și întreprinderii măsurilor legale ce se impun. Totodată, au fost înregistrate 42 de cazuri contravenţionale şi aplicate amenzi în sumă de 16 656 lei.

În perioada de referință, fluxul unităților de transport a constituit 90 214 traversări. Cele mai mari valori de trafic au fost semnalate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 16 707 și respectiv 13 668 traversări.

Serviciul Vamal amintește că, începând cu data de 20 februarie a.c.,  verificarea confirmărilor care atestă achitarea vinietei va fi efectuată de către Serviciul Vamal doar la ieșirea din țară, în timp ce pe teritoriul țării, această competență le revine organelor Poliției și Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal.