Cel puțin 47 de oameni, ce participau la o nuntă, au murit, iar alți 24 au fost răniți,  după ce camionul cu care erau transportați a căzut de pe un pod, într-un râu, în Madagascar.

Potrivit Libertatea.ro, mirii au murit alături de nuntașii lor, după ce camionul care îi transporta și avea duba neacoperită, s-a răsturnat într-un râu. În acesta se aflau aproximativ 70 de persoane.

Comandantul Herilala Andrianatisaona, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, a declarat că tragicul eveniment a avut loc după ce șoferul a pierdut controlul camionului într-o curbă. Accidentul a avut loc în Anjozorobe, un oraș aflat la 90 kilometri nord-est de Antananarivo, capitala Madagascarului.