Un fost primar din satul Putineşti, raionul Floreşti, a devenit victima tâlharilor. În noaptea de luni spre marţi, trei bărbaţi cu cagule pe cap au intrat pe geam în casă şi au furat bunuri în valoare de 16 mii de lei, printre care şi obiecte din aur.

Hoţii au aplicat şi violenţa faţă de fostul edil şi soţia acestuia, care au fost legaţi şi loviţi cu pumnii. În consecință, aceştia s-au ales cu răni uşoare.

Potrivit poliţiei, totul s-a întâmplat la ora două noaptea. Soţii au fost legaţi şi loviţi cu pumnii. Drept urmare, aceştia s-au ales cu răni uşoare.

Victimele au refuzat să vorbească despre cele întâmplate. Potrivit poliţiei, cei doi soţi au fost legaţi şi maltrataţi timp de mai multe ore. După ce hoţii au plecat, ei au reuşit să se dezlege şi să anunţe poliţiştii.

Vecinii spun că nu au observat nimic suspect şi că, anterior, familia a mai nimerit pe mâna tâlharilor:

Pe acest caz, poliţia a iniţiat o anchetă pentru tâlhărie. Deocamdată, oamenii legii nu au niciun suspect.

„La moment se stabilesc toate circumstanţele şi identitatea infractorilor. Pentru fapta săvârşită legislaţia naţională prevede de la 6 la 10 ani închisoare”, a spus ofiţerul de presă de la IP Floreşti, Dina Fomin.

Potrivit poliţiei, este primul caz de tâlhărie înregistrat în acest an, în raionul Floreşti.