Andrei Năstase, care și-a căpătat porecla de inamicul presei, este susţinut masiv de trustul Jurnal TV, al naşului său Victor Ţopa, dar scuipă pe restul jurnaliștilor. Este opinia scriitorului Alexandru Vakulovski, exprimată într-un editorial publicat de portalul deschide.md.

“Dacă nu ești cu noi, ești cu Plahotniuc – e deviza lui. Căci pe spatele lui Plahotniuc e construit tot discursul lui politic. N-ai voie să-l critici pe Năstase, că devii omul oligarhului. Au pățit-o mulți jurnaliști și Năstase jubilează când vreunul nimerește în vreun necaz sau și mai rău – ajunge pe mâna procurorilor”, scrie Vakulovski.

Mai departe, Năstase este acuzat de duble standarde. El susţine că justiţia ar fi fost capturată de Plahotniuc, dar a jubilat atunci când a fost condamnat jurnalistul Vadim Ungureanu.

“Justiția e capturată, e în mâna lui Plahotniuc, e vai de mama ei – știm cu toții discursul lui Năstase despre justiție. Dar aici intervine prostia, îngâmfarea, incoerența politicianului: dacă această justiție condamnă un jurnalist care nu-ți place: e foarte bună! Chiar așa a făcut Năstase la o emisiune a trustului nașului său oligarh, s-a bucurat sincer că jurnalistul Vadim Ungureanu a fost condamnat de justiția asta capturată. Păi cum e cu orbirea și capturarea? Justiția e oarbă doar când condamnă pe cine nu-ți convine, iar când îți place ce face – e bună? Sau iar ajungem la celebra vorbă cu batista pe țambal?”, notează Vakulovski.

“Să ajungă un politician să scrie denunțuri împotriva jurnaliștilor e jegos și imoral. Dar când ai un trust în spate și ești în Moldova se pare că îți poți permite asta. E ca justiția capturată, întotdeauna când îți va conveni vei vorbi despre cartofi și despre batista pe țambal. Mă duc să curăț cartofi!”, conchide autorul citat.