De câteva luni, în mediul bancar circulă informaţia precum că oamenii de afaceri Viorel şi Victor Ţopa, care de aproape 10 ani se află în Germania, ar intenţiona să revină în Republica Moldova şi să preia o importantă bancă, scrie www.mold-street.com.

Potrivit Sursei, informaţia este vehiculată neoficial chiar de responsabili din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), care spun că aceasta s-ar face cu suportul unor forţe politice, iar ţinta nu ar fi o bancă mică, ci chiar Moldindconbank, a doua ca mărime instituţie financiară din Moldova.

Jurnaliştii de la mold-street.com au luat legătura cu Viorel Ţopa, care s-a arătat surprins de informaţie: “Aceasta nu corespunde adevărului! Nu am asemenea intenţii sau planuri. Dar nici bănci neputrede nu prea există pe piaţă. Nu-i aşa?”, a declarat acesta.

Încercând să ia legătura cu Victor Ţopa, tot prin intermediul lui Viorel, acesta s-ar fi arătat mirat de întrebare. “Victor nu are asemenea intenţii!”, a declarat Viorel Ţopa.