Circa 400 de copii, care suferă de diabet zaharat, vor fi asigurați în premieră, timp de un an, cu glucometre, teste pentru monitorizarea glicemiei și lanțete pentru 5 analize zilnice. Ministerul Sănătății a identificat resurse financiare pentru a procura aceste accesorii medicale, iar ieri Ruxanda Glavan a efectuat o vizită de lucru la Institutul Mamei și Copilului pentru a verifica pregătirea procesului de distribuție a acestora.

Prin intermediul acestor teste, pacienții cu diabet zaharat tip 1 își vor controla regulat nivelul glicemiei în sânge și vor putea administra corect doza de insulină. Până în prezent, testele pentru glicemie nu erau compensate și părinții erau nevoiți să le procure, având cheltuieli lunare de aproximativ 600-800 de lei. În aceste circumstanțe, doar 25% din copii cu diabet reușeau să practice autocontrolul regulat al glicemiei.

”Ca urmare a adresărilor repetate din partea medicilor endocrinologi, dar și a pacienților, pentru prima dată noi am reușit să asigurăm toți copii bolnavi de diabet zaharat cu această partidă de glucometre, teste și lanțete. Prețul mediu în farmacie pentru un singur test este de 3-6 lei. Ceea ce ne-a reușit nouă este să obținem prețuri extrem de mici de 1,5 lei pentru un test”, a declarat ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan.

Prin urmare, au fost procurate 730.000 de teste, 730.000 de lanțete și 400 de glucometre, în sumă totală de 1.191.360 lei.Începând cu 9 ianuarie 2017 va demara procesul de distribuție a accesoriilor medicale.

Menționăm că toții copiii care suferă de diabet zaharat sunt asigurați gratuit cu tratament cu analogi de insulină din sursele CNAM, cu eliberarea la locul de trai.