Primul examen de bacalaureat din sesiunea 2017 este susținut astăzi, de către 2819 candidați alolingvi, la disciplina limba și literatura română, comunică Ministerul Educației.

La sesiunea curentă sunt admiși 18760 candidați, dintre care 12 127 sunt absolvenți ai claselor a XII-a,  6066 sunt din colegii, iar sunt 567 sunt candidații care provin din instituții superioare de învățământ sau au solicitat examenul în regim extern. În acest an 4078 sunt restanțieri din sesiunile anterioare. Sesiunea de BAC 2017 se va desfășura în perioada 2-20 iunie.

Potrivit Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, probele de examen vor fi organizate în 93 centre de BAC, dintre care 31 sunt amplasate în municipiul Chișinău, iar 62 în ale localități ale republicii.

Cea de a doua probă de examen va avea loc marți, 6 iunie, la limba de instruire, iar vineri, 9 iunie, se va desfășura examenul la limba străină.

La data de 13 iunie va avea loc examenul la disciplina de profil, unde candidații de la profilul real vor susține proba la matematică, cei de la profilul umanist – la istoria românilor și universală. Totodată, candidații de la instituțiile de învățământ cu profil arte sau sport vor susține proba de examen la disciplina de profil respectivă.

Examenul la disciplina la solicitare (geografie, fizică, chimie, biologie, matematică, istoria românilor și universală, informatică) se va desfășura pe data de 16 iunie.

Ultimul examen din sesiunea de BAC 2017 va avea loc pe data de 20 iunie. În această zi elevii de etnie bulgară, găgăuză și ucraineană vor susține proba la limba maternă.