Ministrul de interne, Alexandru Jizdan, a întreprins astăzi o vizită la Centrul de reabilitare și recreare al MAI din orașul Vadul lui Vodă, pentru a vedea cum decurge marea vacanță, în ce activități sunt implicați cei mici și cât de mulțumiți sunt de organizarea acestor tabere de vară, transmite 24h.MD.

În acest context, copiii au prezentat un program distractiv, astfel ministrul Alexandru Jizdan a asistat la concursuri de poezie, cântece și jocuri interactive.

De asemenea, copiii au fost încântați de vizita ministrului, interacționând activ în discuții în care au povestit despre timpul petrecut acolo, pasiunile pe care le au, iar unii l-au invitat chiar în camera lor de odihnă.

Ministrul a rămas surprins de faptul că unii copii obișnuiesc să mai și citească în timpul vacanței de vară, cărți pe care i le-au și prezentat.

Totodată, Alexandru Jizdan a dorit tuturor o vacanță frumoasă, cu mult soare, prieteni noi  și impresii  cu care să-și bucure părinții la revenirea cu bine acasă.

Peste 320 de copii ai angajaților MAI, cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani, beneficiază de o vacanță  plină de activități interesante în sezonul estival 2016.