Din practica internațională, analizată de Agenția Proprietății Publice (APP), s-a constatat că întreprinderile au realizat un salt în dezvoltare datorită unor platforme create de parteneriatul public-privat.

Această declarație a fost făcută astăzi de Vladimir Baldovici, directorul general al APP și președintele Consiliului Național pentru parteneriatul public-privat (CNPPP), în cadrul ședinței dedicate inițierii unor proiecte de parteneriat public-privat.

“Statul nu este interesat de privatizarea întreprinderilor la un preț derizoriu. De aceea, căutăm alternative pentru dezvoltarea lor. Una din soluții este parteneriatul public-privat și vom propune o listă a entităților care au potențial în anumite domenii astfel încât să fie publice toate oportunitățile existente pentru investitori. Ne propunem să simplificăm procedura de aplicare pentru investitori, însă sa-i responsabilizăm la maximum la etapa implementării proiectelor”, a mai spus directorul general.

Prezent la eveniment, directorul general al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie a constatat că infrastructura actuală a terminalelor vamale  necesită o modernizare pentru a gestiona mai eficient capacitățile de import/export. O soluție ar fi crearea unor terminale vamale interne și nu la frontiera de stat, ceea ce ar fluidiza traficul prin coridoarele internaționale de transport. Aceasta ar eficientiza activitatea atât a colaboratorilor Serviciului Vamal, cât și cea a întreprinzătorilor. Această soluție va contribui și la asigurarea condițiilor necesare pentru activitatea întreprinzătorilor din țară. În proiect se prevede construirea unor terminalele moderne la nordul, centrul și sudul Republicii Moldova.

Agenția Proprietății Publice a venit cu o propunere de parteneriat public-privat privind dezvoltarea și diversificarea activităților Î.S.”Mecagro”. Întreprinderea activează în domeniul mecanizării agriculturii şi industriei prelucrătoare din Republica Moldova și are un caracter sezonier (producerea utilajului destinat protecției plantelor). Pentru a asigura o activitate pe tot parcursul anului este necesar de a efectua investiții considerabile în retehnologizarea procesului tehnologic, care vor permite dezvoltarea și diversificarea activităților întreprinderii, inclusiv punerea în funcțiune a unor noi linii de producere a utilajului agricol. În acest sens, se propune atragerea investițiilor private prin utilizarea instrumentului investițional, adică parteneriatul public-privat.

Membrii CNPPP au susținut și propunerea de modernizare a activității Î.S.”Portul Fluvial Ungheni” – întreprindere ce activează în domeniul transportului naval din Republica Moldova. S-a constatat ca situația financiară la întreprindere este una critică, iar pentru a eficientiza activitățile portului este necesar de realizat măsuri concrete care ar permite dezvoltarea Portului Fluvial, inclusiv asigurarea traficului fără întrerupere de la Marea Neagră până la debarcaderele gestionate de întreprindere.

O soluție urgentă se cere și pentru dezvoltarea activităților de stocare și prelucrare a deșeurilor periculoase. Î.S. ,,Centrul de gestionare a deșeurilor periculoase” este o întreprindere care activează în domeniul elaborării soluțiilor tehnice pentru eliminarea deșeurilor periculoase, inclusiv cele acumulate istoric. Pentru a dezvolta activitățile întreprinderii în condiții de protecție maximă a mediului ambiant este necesară modernizarea completă a tehnologiilor care va permite punerea în funcție a unui ciclu complex de colectare, stocare, eliminare sau prelucrare a deșeurilor periculoase.

A mai fost pus în discuție proiectul modernizării ”Fabricii de sticlă din Chișinău”, întreprindere care necesită un control riguros al calității producției fabricate în conformitate cu standardele europene, dar și asigurarea cu personal calificat.

La fel, s-a propus atragerea investițiilor la Întreprinderea pentru cercetarea în selecție și hibridarea suinelor ”Moldsuinhibrid” din Orhei.

Pentru modernizarea și dezvoltarea activităților întreprinderilor se propune atragerea investițiilor private prin utilizarea instrumentului investițional – parteneriatul public-privat.