Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, modificări și completări la proiectul hotărârii Guvernului privind îndemnizațiile adresate familiilor cu copii.

Documentul reglementează mecanismul de stabilire și plată a indemnizației unice la nașterea copilului, în cuantum egal cu valoarea monetară a coşului minim de bunuri care constituie 5300 lei, a indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului în cazul persoanelor neasigurate până la împlinirea de către copil a vîrstei de 2 ani, în sumă de 540 lei și a indemnizației lunare de suport pentru creșterea pînă la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină care va constitui 270 de lei lunar.

Proiectul a fost inițiat pentru a asigura  implementarea prevederilor Legii privind prestațiile sociale și cu scopul promovării politicilor de susţinere a familiilor cu copii.

Plata îndemnizațiilor majorate pentru copii va fi efectuată începând cu 1 ianuarie curent, iar recalcularea acestora va fi executată de către Casa Națională de Asigurări Sociale.