Australia i-a oferit Marii Britanii un acord de liber-schimb după ieşirea din Uniunea Europeană, o propunere pe care noul premier de la Londra, Theresa May, a descris-o drept „foarte încurajatoare”, pentru că arată că Brexitul poate fi favorabil Regatului Unit.

Într-o discuţie telefonică cu May, premierul australian Malcolm Turnbull a spus că vrea să deschidă urgent schimburile între cele două ţări.

„Am spus foarte clar că guvernul va transforma într-un succes ieşirea noastră din Uniunea Europeană”, a spus şefa Executivului britanic.

„Una dintre metodele prin care vom face acest lucru va fi prin acceptarea oportunităţilor de a încheia acorduri de liber schimb cu partenerii noştri de pe Glob. Este foarte încurajator că unul dintre cei mai apropiaţia parteneri internaţionali ai noştri încearcă deja să pună bazele unui astfel de acord. Acest lucru arată că putem face ca Brexit să funcţioneze pentru Marea Britanie”, a adăugat ea.

La rândul său, Liam Fox, noul ministru pentru comerţ internaţional de la Londra, a precizat că analizează deja posibilitatea de a pregăti „circa 10 acorduri de liber-schimb” ce vor putea fi semnate cu ţări din afara UE, imediat după Brexit.

Oficialul urmează să meargă săptămâna viitoare în Statele Unite pentru discuţii. Marea Britanie nu poate semna însă nici un acord atâta timp cât face parte din UE.