Trei gimnazii din raionul Ocnița ar putea fi reorganizate, pentru că acestea nu întrunesc standardele școlare minime de asigurare a calității. Este vorba despre gimnaziile din Verejeni, Mereșeuca și Lencăuți, informează 24h.MD.

Ideea aparține Corinei Fusu, ministru al Educației, care a propus ca în unul dintre ele să fie înființată o școală de circumscripție care să le ofere tuturor elevilor din satele vecine condiții corespunzătoare și acces la studii de calitate.

„Ministerul Educației își asumă responsabilitatea să identifice surse pentru a vă ajuta să renovați viitoarea școală de circumscripție, iar din grantul oferit de Guvernul României vom asigura unitățile de transport pentru deplasarea elevilor. Însă este necesar să stabiliți, cât mai curând posibil, care dintre cele trei gimnazii este cel optim pentru a deveni școală de circumscripție”, a declarat Corina Fusu la întrevederea cu autoritățile publice locale din acest raion.

În urma discuțiilor, administrația publică raională a convenit să examineze posibilitatea de a întreține aceste instituții de învățământ în următorul an de studii, perioadă în care vor fi efectuate lucrările de reparație și de dotare a viitoarei școli de circumscripție.

În anul de studii 2015-2016, la Gimnaziul Lencăuți învățau doar 45 de elevi (5 clase), la Gimnaziul Verejeni – doar 65 de elevi (6 clase), iar la Gimnaziul Mereșeuca – doar 67 de elevi (7 clase).