Angajații Direcției Antidrog și Operațiuni Speciale a Inspectoratului Național de Investigații în conlucrare cu Procuratura sectorului Ciocana au documentat activitatea unui grup infracțional specializat în producerea și comercializarea drogurilor, în special a marijuanei.

Ca urmare a acțiunilor de urmărire penală au fost reținuți patru bărbați cu vîrsta cuprinsă între 36 și 39 de ani, locuitori ai raionului Telenești, membri ai grupării nominalizate.

Reținerea a avut loc în raionul Telenești, membrii grupării criminale fiind reținuți în timp ce lucrau la ambalarea drogurilor care urmau să ajungă în Federația Rusă.

Aceștia, și-au amenajat un laborator într-o casă de locuit nefinisată din orașul Telenești, în care era instalată o uscătorie a plantelor de canabis, utilaje pentru selectarea și decuparea părților mai valoroase ale acestora, cîntar electronic, ambalaj pentru transportarea drogurilor în mod camuflat, precum și alte obiecte care demonstrează că grupul dat avea o organizare bine pusă la punct, fiecare membru avînd rolul său bine determinat.

În cadrul perchezițiilor efectuate, au fost depistate și ridicate aproximativ 15 kg de marijuană pregătite pentru a fi transportate peste hotarele Republicii Moldova și mai multe plante de canabis care urmau a fi prelucrate.

De remarcat că, în rîndul consumatorilor de droguri un  gram de marijuană este realizat la un preț de 100 lei, iar valoarea totală a drogurilor depistate ar constitui aproximativ 1 500 000 lei.

Persoanele au fost reținute pentru 72 de ore și urmează să fie aduși în fața instanței de judecată pentru solicitarea aplicării măsurii preventive sub formă de arest pentru 30 de zile.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 217/1 alin.4 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani.