Strada Ion Creangă trebuie să fie una modernă și să coincidă cu toate standardele internaționale. Cel puțin asta cere primarul general Ion Ceban de la responsabilii care se ocupă de reparația acesteia.

Ion Ceban afirmă că impedimentele întrunite trebuie rezolvate, întrucât la Primăria Chișinău sunt suficienți experți în acest sens.

Unii responsabili din cadru municipalității au subliniat faptul că proiectul privind strada Ion Creangă va fi modernizat. „Cu colegi din societatea civilă am constatat că acest proiect este depășit de timp și este nevoie de a revizui componenta de organizare a circulației rutiere, care să înglobeze mai multe principii. Proiectul va fi îmbunătățit, iar când se va ajunge la etapa organizării rutiere”.

În acest sens, primarul general Ion Ceban a solicitat ca să se asculte de propunerile celor din societatea civilă, însă nu societatea civilă să ia decizii pentru primărie.

„Haideți să nu experimentăm și să o facem cât mai repede. Și așa mult timp s-au întins poate procedurile legale. Dacă o să experimentăm ca pe 31 august, unde avem un proiect sper eu foarte bun în instanță finală. Începând cu Termoelectrica, Moldova Gaz, cu care nu am soluționat întrebările, și terminând cu rețele de alt timp. Plus că pe proiecte sunt în continuare întrebări”, a subliniat primarul.

De precizat că Primăria Chișinău a lansat licitațiile pentru repararea străzii Ion Creangă. Astfel, pentru renovare sunt preconizate cheltuieli de 50 de milioane de lei. Ion Ceban a mai subliniat că lucrările se vor desfășura 18 luni. Astfel, se va schimba țevile, branșamentele, se va pune asfalt nou și pavaj. O parte din pavajul care este pus va fi scos, pentru a fi schimbate conductele, mai precizează edilul. Vinovat de aceasta, potrivit primarului, ar fi fosta administrație, care a făcut un proiecte defectuos.

La moment, nici primăria și nici fosta companie nu are obligații financiare unul față de altul. Iar cât ține de aspectul străzii, responsabilii vor pregăti niște vizualizări în acest sens.

Edilul și-a exprimat speranța că la licitație va participa companii demne.