Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, subliniază într-un articol pentru presa americană că Guvernul se asigură ca alegerile prezidențiale din 30 octombrie vor fi maximum corecte, democratice și transparente. „De la aceste alegeri sunt așteptări foarte mari, atât din partea cetățenilor noștri, cât și din partea comunității internaționale. Eu vreau să mă asigur că aceste alegeri vor fi maximum posibil de corecte, democratice și transparente. Noi vom avea observatori locali și internaționali, care vor supraveghea întreg procesul, ar pe lânga asta, există autoritățile abilitate (CEC) care sunt pregătite să investigheze toate plângerile apărute pe întreaga perioadă a procesului electoral” conchide Filip.

De asemenea, Pavel Filip ținut să accentueze aspirațiile europene ale Moldovei. „Trebuie să rămânem fideli cursului pro-european, dar acesta necesită sprijin din partea societății. Actualul guvern lucrează din greu pentru a prezenta oamenilor integrarea noastră în UE așa cum este: un proces coerent, eficient, care ne va ajuta să obținem stabilitate și prosperitate în cadrul familiei europene. Sper ca viitorul președinte va înțelege pe deplin necesitatea de a menține interesul Moldovei de aderare la UE pe o traiectorie lină și stabilă. Acest guvern, mandatat până în 2018, va rămâne puternic pro-european” spune premierul.

În acest sens, prim-ministrul a adus drept exemplu România, care a adus prin intermediul UE stabilitate și lupta împotriva corupției țării.

Pemierul a reiterat, de asemenea, că Guvernul luptă și cu propaganda rusească, lucrând la un nou cod al audiovizualului, astfel încât cetățenii să aibă acces la conținut autohton. Tot aici, Pavel Filip a vorbit și despre problema transnistreană: „În ceea ce privește problema transnistreană, lucrăm cot la cot cu partenerii noștri internaționali pentru a găsi o soluție viabilă. Au fost făcuți pași importanți pentru protecția mediului și recunoașterea diplomelor universitare locale, iar noi suntem încrezători că putem face mai mult. În același timp, este sezon electoral la Tiraspol și Moscova, de asemenea, așa că preferăm o abordare deliberată a Transnistriei mai degrabă, decât una emoțională”.

În alt context, referindu-se la sancțiunile rusești asupra Moldovei, Pavel Filip a spus că agricultorii au trebuit să se orienteze spre alte piețe de export. „România ne-a dat o mână de ajutor, iar UE a deschis piața pentru produsele moldovenești, suntem foarte recunoscători pentru asta. Astfel, noi, de fapt, am demonstrat că suntem capabili să utilizăm aceste sancțiuni ca o oportunitate de creștere și să devenim mai vizibili și să obținem acces la mai multe piețe occidentale. Sunt foarte mulți oameni care iubesc produsele noastre bio, iar exporturile vor continua să crească. În orice caz, afacerile sunt afaceri și această chestie nu trebuie tratată neapărat în mod personal. Rusia rămâne o piață importantă pentru noi și ne dorim să lucrăm constructiv cu ei. Sperăm că Moscova înțelege că produsele din Moldova sunt unice, iar într-o lume industrializată aceste calități pe care le au produsele noastre sunt mai dificil de găsit”, a concluzionat Filip.

În ce privește dependența R. Moldova de resursele energetice a Rusiei, premierul a declarat că acum se încearcă diversificarea furnizorilor de energie, iar în 10 ani Moldova ar putea deveni independent din acest punct de vedere.