PDM consideră că inițiativa Maiei Sandu și a PAS privind finanțarea partidelor din exterior ar facilita amestecul organizațiilor străine în politica internă a Moldovei. Democrații califică această propunere drept un semn de susținere a PSRM și de legiferare a finanțării ilegale de către unele organizații ruse, despre care presa a scris în repetate rânduri în campania electorală. În același timp PDM speră că această inițiativă nu e o nouă gafă „marca PAS-Maia Sandu” și nu ascunde idei cinice în spate.

„Partidul Democrat din Moldova dezaprobă ferm inițiativa anunțată de Maia Sandu și colegii săi din PAS, privind finanțarea partidelor politice din fonduri provenite de la cetățeni din exteriorul țării. Acest lucru ar permite amestecul unor puteri sau organizații străine în politica interna din Republica Moldova și promovarea unor interese străine țării noastre.

Ne exprimăm surprinderea că liderul unui partid al opoziției de dreapta încearcă în acest fel să legifereze inclusiv atât de mult discutatele finanțări venite din Federația Rusă pentru anumite partide politice”, se spune într-un comunicat de presă emis de PDM.

Potrivit democraților inițiativa PAS nu face altceva decât să faciliteze dezvoltarea partidelor pro-ruse care beneficiază în mod ilicit de finanțări din exterior. În același timp, Partidul Democrat speră că aceasta nu este o nouă gafă marca PAS-Maia Sandu care vine să permită amestecul unor puteri străine în politica internă a Moldovei.

„Prin inițiativa propusă, PAS și Maia Sandu nu fac altceva decât să contribuie la dezvoltarea partidelor pro-ruse, care vor fi cele mai importante beneficiare ale legiferării fondurilor de la cetățeni străini pentru partidele din Republica Moldova.

Ne exprimăm speranța că această inițiativă reprezintă doar o nouă gafă marca PAS-Maia Sandu și nu ascunde alte intenții cinice sau care ar putea atrage amestecul unor puteri străine în politica internă din Moldova”, se mai spune în comunicatul formațiunii.