În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

– o trecere ilegală a frontierei moldo-ucrainene;
– opt persoane nu au respectat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– trei cetățeni străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– două persoane au prezentat documente falsificate;
– o tentativă de transportare ilegală a bunurilor peste frontieră;
– patru încălcări privind regulile de folosire a vinietelor și de exploatare a vehiculelor;
– cinci conducători auto au încălcat regulile de transport de pasageri și mărfuri;
– o persoană aflată în conflict cu legea a fost reținut, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale.

La trei cetățeni moldoveni nu le-a fost autorizată intrarea în Federația Rusă, iar la un conațional în Uniunea Europeană, se arată în raportul Poliției de Frontieră.

Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, fluxul de persoane a constituit 57 666 traversări persoane, dintre care 29 686 înregistrate pe sensul de ieșire din R. Moldova. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 12 592 traversări, fiind semnalat un număr mai are de autovehicule înmatriculate în străinătate – 6 317 traversări.