Școala Natională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) de la București organizează astăzi, de la ora 18:30, masa rotundă „Moldova between hopes and setbacks”.

Evenimentul își propune să analizeze poziția actorilor regionali, Uniunea Europeană și Rusia, în politica Republicii Moldova; impactul Transnistriei în formularea politicii externe a Chișinăului; și importanța alegerilor din acest an asupra viitoarelor evoluții ale Chișinăului, scrie radiochișinău.md.

Evenimentul este organizat de Departamentul de Relatii Internationale si Integrare Europeana al SNSPA.

Republica Moldova va organiza pe 30 octombrie 2016, pentru prima data dupa 1996, alegeri prezidentiale directe, arata SNSPA. “Ca la fiecare alegeri generale din țara vecină, politica externă joacă un rol esențial în formularea deciziilor electoratului, iar vectorii european și eurasiatic au polarizat societatea din Republica Moldova înaintea scrutinului din acest an”, potrivit unui comunicat de presa transmis de organizatori.

La masa rotunda vor participa:

  • Ion Sturza, prim-ministru al Republicii Moldova in perioada februarie-noiembrie 1999 si propunerea presedintelui moldovean Nicolae Timofti pentru postul de prim-ministru in decembrie 2015;
  • Cornel Ciurea, analist politic;
  • Sorin Ioniță expert al think tank-ului Expert Forum din Bucuresti.

Evenimentul va fi moderat de Vasile Rotaru, cercetator postdoctoral la SNSPA.

Masa rotunda va incheia conferinta internationala “Instrumentalizing the recent past in foreign policy. The Legitimization of External Intervention in the Former Soviet Space” care se desfașoară în perioada 20-21 octombrie 2016 la SNSPA.