Diploma falsă a Alei Nemerenco face ca aceasta să fie incompatibilă cu purtarea unei funcții înalte în stat și, prin urmare, trebuie să-și prezinte demisia. Astfel constituționalistul, Vitali Catană, a comentat cazul consilierului prezidențial pe Sănătate, care a obținut diploma de master în mod ilegal.Analistul politic mai spune că ar fi corect ca toți politicienii să fie măsurați cu aceleași rigori, făcând trimitere la cazul cu diploma falsificată a fostului premier Chiril Gaburici.„Deși Ala Nemerenco și-a recunoscut diploma falsă, consider că nu este suficient. Cred că constatarea unui asemenea fapt pune problema de integritate și, prin urmare, trebuie să-și prezinte demisia. Vă amintiți de cazul Gaburici? Și dacă el a fost forțat să demisioneze și s-a făcut un scandal public, cred că și în cazul Alei Nemerenco trebuie aplicate aceleași criterii”, s-a expus expertul pentru Politics.MD.Totodată, Catană a criticat faptul că pentru președinta Maia Sandu consiliera nu este decât o victimă.„Maia Sandu în loc să aibă o atitudine corectă, dânsa i-a atacat pe cei care au făcut dezvăluirea. Mai mult, pentru președintă această doamnă este doar o victimă a ”oamenilor răi”. De ce sunt acești oameni răi? Pentru că și-au permis să scoată în vileag faptul că individa a făcut uz de o diplomă falsă?”, a concluzionat politologul.